Nu îmi place să vorbesc pe blog despre propria mea persoană, dar azi am decis să o fac.
De mai bine de 5 ani am avut o podoabă capilară destul de măricică și o singură zi mi-a trebuit ca să mă conving că vreau o schimbare de look.
Mergeam pe drum, am văzut un salon, am intrat în el și am spus că vreau să mă tund scurt. Da, așa a fost, o decizie de moment, care nu o regret. Unii îmi spun că arăt mai copilăroasă, alții zic că mă maturizează, dar cel mai important este că mie îmi place.
Părul meu nu a arătat de mult așa fresh, ușor și atît de scurt!
Ceea ce vreau să vă îndemn pe voi prin această postare este să nu vă fie frică de schimbări. Este important să faceți ceea ce vă spune inima și să nu îi ascultați pe cei din jur, fiindcă asta am făcut de ceva vreme. Ascultam părerea altora, mă inhibam și totul era monoton mai departe.
Coco Chanel spunea: "O femeie care își taie părul e pe cale să își schimbe viața". Eu nu știu ce îmi rezervă viitorul, însă sper să am parte doar de lucruri pozitive. Și să nu uităm că totul depinde de noi, destinul este în mîinile noastre.
Ca să nu par prea sentimentală și nici egoistă, căci scriu prea mult despre mine, voi încerca să vă inspir prin alegerea acestui outfit. Nu sunt adeptă a stilului masculin, dar de această combinație sunt de-a dreptul îndrăgostită. O ținută casual și totodată cu un aer mai sportiv și chic. Sper că și vouă să vă placă la fel de mult ca și mie :*
Alexandru Moisei îți mulțumesc pentru aceste poze excepționale :*
Shirt H&M
Pants Karol
Nike Trainers
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu